Dumnezeu nu apare la stiri

"Locuri în facultăţi care foarte rar se traduc în locuri de muncă;
Meserii în culisele cărora uităm să privim;
Părinţi care cred că profesia e moştenire de familie;
Moda care încurajează alegerile de sezon."

                              De aici a pornit totul... Scrisoare catre liceeni - Tudor Chirila  

                 Si iar ma simt patetica si idealista, si iar ma apuca cheful, dorinta si nevoia sa fac ceva, sa schimb ceva, si in cateva secunde iar ma izbeste in moalele capului sentimentul de neputinta, si ma descurajez, si gandesc ca sunt prea mica pentru o sarcina atat de mare, desi sunt constienta ca asta nu inseamna un efort de o persoana, ci un efort de grup, un efort de generatie. 

               N-am incredere in generatia mea; nu cred ca putem sa schimbam ceva, pentru ca nu cred ca vrem cu adevarat sa o facem; este mult mai facil sa ne lamentam, sa fim compatimiti, sa acuzam generatiile trecute, si conducerea tarii, pe Dumnezeu, pe oricine altcineva sau altceva, dar in ruptul capului nu cred ca vom recunoaste vreodata ca suntem singurii care pot face ceva, care pot schimba ceva, si nici atat nu ne vom apuca vreodata sa "miscam in front"... M-am obisnuint cu ideea; si cred ca tocmai aici este problema! Toti ne-am obisnuit cu ideea, toti ne complacem in situatie, si nici unul dintre noi nu va face nimic. Nici eu! Stiu asta, si mi-e rusine, dar nu suficienta incat sa ma mobilizez...

             Poate pentru mine e prea tarziu! Pentru noi... Poate cei mai mici ca noi vor putea face ceva... Si totusi, nu e corect ca atat timp cat noi vegetam sa asteptam si sa avem pretentia de la generatiile urmatoare sa schimbe ceva; e o ipocrizie crasa! Asa ca ne meritam soarta! 

            Ar fi cazul sa tacem din gura!