Mi-e dor de Cluj

               Mi-e atat de dor de Cluj cum credeam ca doar de un om iti poate fi dor...

         Am fost zilele trecute din nou acolo,dupa un an si opt luni, bineinteles cu treaba, si bineinteles pentru foarte, foarte putin timp, dar atat de mult m-am bucurat, parca eram un copil in fata pomului de Craciun; nu credeam ca te poti atatsa atat de mult de un loc, de un oras, decat eventual de locul unde ai copilarit, dar parca nu se compara sentimentele; intr-adevar, ma leaga ceva si de locul unde m-am nascut si am trait atatia ani, dar asta e ceva independent de vointa ta, nu alegi unde te nasti, si sentimentele acestea vin inevitabil, chiar daca poate nici macar nu-ti plce orasul/satul respectiv. 

       Cu Clujul nu e asa, Clujul il iubesc, ma face sa ma simt intr-un fel cum nicaieri in alta parte nu ma pot simti, ma vad traindu-mi intreaga viata acolo (asta cred ca mi-as dori), imi place sa respir aerul de acolo, sa ma plimb pe strazile lui, sa nu ma pot misca de aglomeratie...

       Mi-e dor de Cluj; un dor pe care nu credeam ca-l voi simti vreodata...