sâmbătă, 16 octombrie 2010

De ce blog?

           Intr-adevar, ce determina o persoana sa inceapa un blog, si ce-l mobilizeaza sa-l continue? De ce simtim nevoia sa ne exprimam in scris sentimentele si toate nimicurile care ne invadeaza pentru un moment gandurile, si de ce s-o facem public? 
           E un gen de exhibitionism, e nevoia de a fi "ascultati", de a ne amagi cu gandul ca exista cineva, undeva, caruia ii pasa ceea ce avem de spus (sau ne prefacem a spune)? Nu m-am intrebat niciodata asta, si sincera sa fiu nici eu nu stiu exact ce m-a impins sa devin "bloggerita"; unii sunt mobilizati de faptul ca in viata fizica nu exista nimeni caruia sa se confeseze; unii au pur si simplu multe de spus si simt ca merita auzita parerea lor; altii o fac de plictiseala; unii gasesc in asta o modalitatea de a se face cunoscuti la un anumit nivel; unii o fac de plictiseala. Exista oricum in noi o nevoie primordiala de a ne face auzite gandurile, parerile, ceea ce ne macina si ne frustreaza, ceea ce ne bucura si ne incanta; e nevoia individului ce traieste in societate de a iesi din anonimat si din izolare, e iluzia faptului ca nu suntem insignifianti. 
              De ce am inceput eu sa scriu pe un blog, din punct de vedere pur subictivist? Pentru ca m-a incitat ideea de a putea privi in urma si a vedea cum mi-au evoluat sentimentele, starile de spirit, ideile si personalitatea; as fi putut s-o fac si intr-un caiet, stiu, departe de ochii curiosi sau amuzati ai oricui se intampla sa nimereasca din greseala pe blogul meu, dar exista si in mine nevoia de a nu vorbi singura, de a mi se oferi un oarecare feed-back, de a ma pacali ca exista oameni care sunt curiosi ce am de spus; e o iluzie, sunt perfect constienta, si e foarte posibil ca la un moment dat sa incetez a mai scrie aici, dar momentan pentru mine e un fel de terapie de grup... 
            Asa ca, am blog pentru ca asa vreau eu! Nimic mai simplu!

5 comentarii:

  1. Sinziana, sa stii ca eu iti urmaresc gandurile si imi plac. Iti doresc mult succes in activitatea ta de bloggerita si sa nu uiti niciodata ca reusita se ascunde in ambitia de a nu renunta! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Elena... De renuntat renunt doar la ceea ce simt eu ca nu ma (mai) reprezinta; iar deocamdata acest blog ma reprezinta! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. iluzii, iluzii, iluzii...si mai esti si constienta de asta...what the f***?!?!wake up!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. fata..eu sunt...da am dat anonim ..nu'sh d c...

    RăspundețiȘtergere
  5. @Anonim : "eu sunt" nu imi da nici un indiciu... :) deci cine esti? :)

    RăspundețiȘtergere