E din ce in ce mai frig... Ploaie, vant, tremurici; m-as inchide in casa, ascunsa intre pilote, cu o cana de ceai vesnic plina si aburinda in mana, si cu ochii intr-un film siropos, usor de urmarit si de inteles de oricine stie sa citeasca; m-as ascunde departe de privirile si constiinta oricui, si nu as mai iesi de acolo pana nu vine primavara; n-as mai sti de nimeni si nimic, si nimeni nu ar mai sti de mine, si nu ar trebui sa ma straduiesc sa fiu ok, sa imi vad de scoala si de treburi, nu ar trebui sa ma gandesc ca totusi am responsabilitati si ca timpul nu asteapta sa ma simt eu in stare sa mi le indeplinesc. Pentru ca timpul nu repara nimic, timpul nu vindeca nimic; el doar adanceste ranile, face dorul sa fie din ce in ce mai intens si mai greu de suportat, face regretele mai dureroase si mai intense.
Incep sa am regrete; sa constientizez ca daca as fi gestionat altfel anumite situatii, acum mi-ar fi fost mai simplu sa fac ceea ce vreau cu adevarat; sa fiu unde si cu cine vreau! Inutil...pentru ca timpul, pe langa multe alte defecte, are unul major si vesnic iremediabil: e ireversibil!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu